Concurs de colinde
Amfiteteatrul Universității ,,Constantin Brâncuși” din zona Debarcader a municipiului Târgu Jiu a găzduit astăzi concursul județean de colinde ,,ON MY WAY TO EUROPE, ajuns la ediția a VII-a. Acesta a fost organizat de Școala Gimnazială ,,Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Asociația Părinților din cadrul unității de învățământ.
Magia sărbătorilor de iarnă a fost trăită printr-un spectacol de colinde plin de emoție și dragoste pentru tradițiile populare, iar la concursul de colinde au participat elevi talentați de la mai multe școli din Târgu Jiu și județ. Cu toții au fost premiați cu diplome de participare, iar cei mai merituoși au fost răsplătiți cu mențiuni și premiile I, II și III.
La finalul evoluției artistice, fiecare grup a primit din partea gazdei generoase portocale și bomboane de pom.
Concursul județean de colinde ,,ON MY WAY TO EUROPE” organizat de Școala Gimnazială ,,Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu reunește an de an tot mai multe școli participante, devenind un eveniment cu tradiție.