ActualitateSliderSocialUltima ora
Comuna Roșia de Amaradia beneficiază în continuare de cadastrare gratuită
În cursul zilei de ieri primarul localității Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a participat la o întâlnire cu unul din reprezentanții oficiului de cadastru Gorj și unul din reprezentanții firmei de cadastre cu care Primăria Roșia de Amaradia are contract, în vederea stabilirii de măsuri organizatorice privind continuarea cadastrării gratuite la nivelul localității. În cadrul întâlnirii au participat și o parte din cetățenii comunei care au îmbrățișat această idee. Rezultatul a fost unul bun, și anume că în perioada următoare cetățenii vor beneficia în continuare de cadastrare sistematică gratuită.