Componența Guvernului Bolojan

Guvernul condus de Ilie Bolojan va avea 16 ministere, dar și cinci vicepremieri. Printre cei propuși în fruntea ministerelor se află și un gorjean. Este vorba despre deputatul Radu Miruță, propus la Ministerul Economiei de USR.
După lungi negocieri, toate partidele din coaliția de guvernare și-au votat miniștrii care vor face parte din Executivul condus de Ilie Blojan. Astfel că, Partidului Social Democrat i-au revenit șase portofolii, Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România câte patru, iar UDMR a primit două ministere.
PSD are Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției, Ministerul Energiei, Ministerul Agriculturii, Ministerul Muncii și Ministerul Transporturilor.
Ministerul Sănătății va fi condus de Alexandru Rogobete. El fost secretar de stat la Sănătate în mandatul lui Alexandru Rafila, timp de doi ani, între 2023 şi decembrie 2024, când a fost ales deputat pe listele PSD. A fost susţinut pentru funcţie atât de preşedintele partidului, Sorin Grindeanu, cât şi de preşedintele CJ Timiş, Alfred Simonis.
Ministerul Justiției va fi condus de Radu Marinescu. El a făcut parte şi din guvernul Ciolacu și a fost susţinut de organizaţia PSD Dolj.
Ministerul Transporturilor va fi condus de Ciprian Şerban. În prezent, Ciprian Șerban este președintele Camerei Deputaților, funcție pe care o deține din decembrie 2024.
Ministerul Muncii va fi condus de Florin Manole. Acesta conduce organizația PSD Sector 1 din Capitală. Manole a făcut parte din societatea civilă înainte de a intra în politică, fiind activist pentru drepturile omului. El a mai lucrat în Ministerul Muncii în timpul guvernului Ponta.
Ministerul Agriculturii va fi condus tot de Florin Barbu, care va continua să ocupe funcția de ministru și în noul Executiv aflat în curs de formare sub conducerea premierului desemnat Ilie Bolojan. Deputat PSD ales în județul Olt, Florin Barbu beneficiază în mod special de susținerea organizației județene, care i-a reconfirmat sprijinul pentru un nou mandat.
Ministerul Energiei va fi condus de Bogdan Ivan. Trecut pe la Digitalizare şi Economie în guvernele trecute, Bogdan Ivan a fost mutat la Energie, pe fotoliul eliberat de Sebastian Burduja.
PNL va avea în Guvernul condus de Ilie Bolojan patru ministere. Ministerul de Interne, Ministerul de Finanțe, Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene și Ministerul Educației.
Ministerul de Interne va fi condus tot de Cătălin Predoiu. El ocupă funcţia de ministru de Interne încă din 2023 și o va păstra şi în continuare. A fost prim-ministru interimar după demisia lui Marcel Ciolacu din fruntea guvernului, dar şi preşedinte interimar al PNL în perioada în care Ilie Bolojan s-a aflat la Cotroceni.
Ministerul de Finanțe va fi condus de Alexandru Nazare. El a mai condus acest minister în Guvernul Cîţu. În 2021, a fost demis după numai 6 luni, fiind printre miniştrii care s-au opus ca statul să achiziţioneze 120 de milioane de vaccinuri anti-Covid. În prezent, este membru din Consiliul de Administraţie al BNR.
Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene va fi condus de Dragoş Pîslaru. Acesta a fost ministru al Muncii în guvernul condus de Dacian Cioloş, apoi a fost eurodeputat ales pe lista USR-PLUS în 2019. Ulterior, a fondat REPER împreună cu Dacian Cioloş, însă partidul nu a reuşit să treacă pragul electoral la alegerile parlamentare din decembrie 2024.
Ministerul Educației va fi condus tot de Daniel David. Susţinut atât de premierul Ilie Bolojan, cât şi de preşedintele Nicuşor Dan, fostul rector al UBB Cluj va continua ca ministru şi în noul guvern cu scopul de a reforma sistemul de educaţie.
USR a primit patru portofolii în Guvernul condus de Ilie Bolojan: Apărare, Externe, Economie şi Mediu.
Ministerul Apărării va fi condus de Ionuţ Moşteanu. Lider al deputaţilor USR, Moşteanu e la prima experienţă ca ministru. În plus, va ocupa şi funcţia de vicepremier. A fost printre miniştrii doriţi de preşedintele Nicuşor Dan.
Ministerul de Externe va fi condus de Oana Ţoiu, care și-a început cariera politică în PLUS, partidul creat de Dacian Cioloş. Ulterior, a ajuns prin fuziune în USR, dar a rămas în partid după demisia lui Cioloş din funcţia de preşedinte al USR.
Ministerul Economiei va fi condus de un gorjean. Radu Miruţă a obţinut al doilea mandat de parlamentar pe lista USR. Acum va bifa prima experienţă ministerială. El este și președinte al USR Gorj.
Ministerul Mediului va fi condus de Diana Buzoianu. În Parlament, a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei de Mediu din Camera Deputaţilor. Şi-a început cariera politică în PLUS, partidul fondat de Dacian Cioloş.
UDMR va avea în Guvernul Bolojan două portofolii: Ministerul Culturii și cel a Dezvoltării.
Ministerul Culturii va fi condus de Demeter András. În prezent secretar de stat în Ministerul Culturii, Demeter András este unul dintre apropiaţii liderului UDMR Kelemen Hunor. În trecut a ocupat şi funcţia de director al Radioului public.
Ministerul Dezoltării va fi ocupat de Cseke Attila. A ocupat aceeaşi funcţie şi în Guvernul Cîţu, şi în Guvernul Ciolacu. Va gestiona celebrul program Anghel Saligny, dedicat aleşilor locali.
Guvernul Bolojan va avea și cinci vicepremieri: Marian Neacșu, Cătălin Predoiu, Ionuț Moșteanu, Tanczos Barna și Dragoș Anastasiu.