Complot la fraudarea alegerilor
Continuă șirul acuzațiilor privind modul de desfășurare al alegerilor! Șeful Partidului Național Liberal Gorj acuză pe toți ceilalți reprezentanți ai formațiunilor politice de complot la “fraudarea alegerilor”. Ion Iordache susține că toți cei care au votat împotriva renumărării voturilor la Târgu Jiu au blat cu PSD.
Cu 157 de voturi a fost vitregit Partidul Național Liberal în Secția numărul 6 din Târgu-Jiu, acolo unde voturile au fost renumărate, în urma sesizărilor mai multor formațiuni politice privind faptul că au fost constatate mai multe nereguli. Ion Iordache, cel care a depus și o contestație în acest sens, este tot mai convins că alegerile au fost fraudate. Dat fiind faptul că diferențele la doar o secție de votare sunt unele mari, Iordache este de părere că la nivelul întregului județ diferența ar putea fi de zeci de mii de voturi.
Ion Iordache susține că cei care nu au acceptat propunerea de renumărare au bătut palma cu Partidul Social Democrat.
Partidul Național Liberal Gorj a depus și mai multe plângeri penale privind fraudarea alegerilor fiind solicitate inclusiv imagini de pe camerele de supraveghere din zona Biroului Electoral Județean și din zona de depozitare a voturilor, dar și din timpul numărării voturilor în mai multe secții de votare din Târgu Jiu.