Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Comedie în 3 minute: CJ reciclează

Consiliul Județean anunță cu fast începerea „celei mai mari campanii de colectare a electrocasnicelor vechi”. Aproape cea mai mare întrucât în aceeași perioadă Ministerul Mediului derulează Rabla pentru electrocasnice, care are exact același scop ca și „România reciclează și-n județul Gorj”. Pe lângă diferența valorii tichetelor care este de până la 50 de ori mai mare în cazul campaniei ministerului, se pare că și informarea le dă bătăi de cap celor de la județ.

În ceea ce s-a vrut a fi o conferință de presă care a durat aproximativ 3 minute cu tot cu întrebări, organizatorii n-au spus nimic concret, ci doar au informat că va începe. În ce localități se va desfășura timp de două luni nu au putut să precizeze cu exactitate, cum nici numărul unităților administrativ teritoriale nu îl știau, cel puțin în cazul vicepreședintelui Consiliului Județean, Dorin Tașcău, care aștepta ca Luis Popa să-i șoptească din spatele camerelor.

Vicepreședintele Tașcău spune în continuare că municipiul Târgu Jiu nu este vizat de campanie…decât în anumite zile. Ca și cum celelalte unități administrativ-teritoriale vor fi implicate în program zilnic. Și în acest caz Tașcău a fost prins cu lecția neînvățată, deși „conferința” a fost organizată chiar de el.

Tașcău se laudă cu una dintre cele mai mari campanii de la nivel național, Gorjul fiind pe primul loc având în vedere numărul de localități implicate. Totuși, Tașcău probabil a omis faptul că în  aceeași perioadă se desfășoară Rabla pentru Electrocasnice organizată de Ministerul Mediului, care oferă vouchere în valoare de până la 500 de lei la schimb cu un aparat electrocasnic vechi.

L-am ascultat pe vicepreședintele care nu avea toate detaliile și i le-am cerut lui Luis Popa, Directorul Serviciului Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrijare Gorj. Din păcate însă, Popa ori nu a înțeles întrebarea, ori nu a știut răspunsul și l-a ocolit. Pe principiul „tu întrebi ce vrei, eu răspund ce vreau”.

Nici cu valoarea voucherelor nu ne-am lămurit. Tichetele oferite se ridică la 10 lei/ bucată. În funcție de tipul deșeului predat se va stabili câte astfel de vouchere va primi fiecare cetățean. Nu știm însă nici cum se va face calculul, nici câte tichete va primi o persoană pentru un frigider. Luis Popa își amintește doar de 3 tichete pentru un televizor și 5 pentru o mașină de spălat. În total 80 de lei, în timp ce APM oferă 800 de lei pentru cele două.

Deși se anunță ca dată de start a programului 31 mai, Consiliul Județean transmite în graficul de colectare ca primă zi 2 iunie, la Baia de Fier. Pe 1 iunie este zi liberă pentru bugetari, deci este de înțeles că echipele nu vor străbate localitățile. Rămâne totuși întrebarea „ce vor face pe 31 mai?”, alături de alte câteva nelămuriri legate de marea acțiune de colectare a DEE-urilor. Până la finalul campaniei probabil că organizatorii își vor face mai bine temele, cel puțin când ne vor povesti despre succesul acțiuni derulate timp de două luni.

Articole similare

Back to top button