ActualitateSliderUltima ora
CNTV Târgu Jiu în DOLIU! Un apreciat profesor s-a stins din viață

Colectivul de cadre didactice al Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu anunță încetarea din viață a unuia dintre cei mai îndrăgiți profesori și fost director al unității de învățământ, Petru Rădulea.
„Domnul profesor Petru Rădulea (1931 — 2026), director al liceului în perioada 1972–1974 și inspector școlar, a fost mai mult decât un dascăl – a fost un reper de seriozitate, demnitate și pasiune pentru cunoaștere.
Plecarea sa lasă un gol profund în comunitatea Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, însă va rămâne în memoria noastră ca un profesor extraordinar de bine pregătit, riguros și profund dedicat școlii și elevilor săi.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”.



