Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderSocialUltima ora

Cine va plăti pagubele de pe Stadionul din Târgu Jiu

Meciul de sâmbătă dintre FCU Craiova și Rapid a atras un uriaș număr de spectatori dar, din nefericire, a atras și o serie de pagube materiale. Cu toate că autorii acestor fapte au fost suporterii rapidiști, gazdele partidei, respectiv FCU Craiova, vor fi cei care se vor ocupa de remedierea pagubelor.

Cei de la FCU Craiova își vor recupera ulterior prejudiciul de la cei care au produs acele fapte. De asemenea, Inspectoratul de Jandarmi Gorj a transmis prin intermediul unui comunicat faptul că “În urma încălcărilor cadrului legal în vigoare, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 4300 lei, 7 dintre suporteri primind și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive pe o perioadă de 1 an.

Totodată, au fost întocmite actele de constatare, necesare începerii cercetării pentru o faptă de natură penală, prevăzută de Legea nr 126/1995 privind regimul materiilor explozive, cu modificările și completările ulterioare.

În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare, în vederea luării măsurilor ce se impun.”

Meciul de sâmbătă a fost ultimul meci disputat de FCU Craiova la Târgu Jiu, echipa urmând să se întoarcă la Craiova.

Articole similare

Back to top button