Cine se va ocupa de parcarea subterană de la SJU Târgu Jiu
Lipsa locurilor de parcare este una dintre marile probleme întâlnite în mediul urban. Numărul mașinilor crește pe zi ce trece, în timp ce multe construcții rezidențiale nu alocă suficient spațiu pentru parcări. Pe lângă parcările tradiționale există și o serie de soluții moderne pentru adăpostirea mașinilor.
Tocmai din această cauză, autoritățile din Târgu Jiu, încearcă să creeze cât mai multe locuri de parcare, iar unul dintre proiectele principale pe care se axează aceștia vizează o nouă parcare subterană de 170 de locuri în fața Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, pe Strada Tudor Vladimirescu.
Bogdan Bejinaru, viceprimarul municipiului Târgu Jiu, își dorește ca proiectul tehnic să fie finalizat până la sfârșitul acestui an, pentru ca lucrările de execuție să înceapă de anul viitor. Acesta a declarat pentru emisiunea Dialog Deschis, de la Gorj TV, că cel mai bine ar fi ca lucrarea să fie executată de către societatea Edilitara, având în vedere că finanțarea va fi asigurată din bugetul local.
Bejinaru mai spune că există posibilitatea ca partea subterană a parcării să fie finalizată până la finalul anului vitor, iar reamenajarea parcului să fie realizată în anul 2023.
Proiectul pentru parcarea subterană din fața Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu reprezintă o investiție evaluată la aproximativ 13 milioane de lei și este realizată din fonduri locale. Autoritățile speră, însă, să obțină finanțare de la nivel central, pentru ca lucrarea să poată fi executată mai repede.