Cetățenii așteptați în pădurea Drăgoieni și în Poiana Narciselor
Cetățenii municipiului Târgu-Jiu, și nu numai, sunt așteptați în data de 1 Mai în pădurea Drăgoeni și în data de 8 Mai în Poiana Narciselor, pentru a se bucura de activitățile organizate de autoritățile locale cu ocaziile acestor zile. După 2 ani de pauză cauzată de pandemia de coronavirus, Primăria Târgu-Jiu a decis ca anul acesta să fie organizate evenimente social-culturale care vor destinde și vor bucura oamenii. De la edilul Marcel Romanescu, aflăm că anul acesta, comercianții ce își vor expune produsele în aceste zile nu vor suporta taxe de închiriere a spațiilor. De asemenea, un aspect ce trebuie precizat este faptul că este interzisă comercializarea articolelor second-hand în aceste târguri. Distribuirea spațiilor pentru comercianți se va realiza, desigur, prin tragere la sorți. Întrucât se așteaptă un număr mare de persoane, locurile de parcare se vor mări, astfel cât mai mulți oameni sunt așteptați să se bucure de respectivele evenimente.