Cetățeni terorizați de indivizi gălăgioși
Locuitorii din zona C.A.M. din Târgu Jiu sunt din ce în ce mai revoltați din cauza comportamentului unor indivizi care frecventează cartierul din spatele statuii Ecaterinei Teodoroiu. Aceștia susțin că, în timpul nopții, diverse persoane se adună în zonă pentru a consuma droguri și alcool, lăsând în urmă o mizerie de nedescris.
Rezidenții se plâng că nu pot deschide ferestrele din cauza mirosului insuportabil de urină și fecale. Situația a devenit atât de gravă încât locuitorii au cerut intervenția autorităților pentru a stopa aceste activități și pentru a restabili ordinea în zonă.
Poliţia locală spune că au fost sesizări şi în trecut, există o patrulă în zonă, iar cetăţenii care întâmpină astfel de probleme să nu ezite să sune la dispeceratul poliţiei locale la numărul de telefon: 0253 225 434