Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Cetățeni terorizați de câinii fără stăpân

Fenomenul câinilor fără stăpân a luat amploare și în localitatea Bălești. Localnicii se plâng și spun că tot mai multe patrupede umblă nestingherite prin comună fără ca nimeni să ia vreo măsură. Autoritățile locale susțin că au scos serviciul de ecarisaj la licitație însă nimeni nu este interesat să captureze câinii din localitate. Toate firmele s-au speriat după masacrul de la Târgu Jiu și nu se prezintă la licitație. Cât despre construirea unui padoc în comună, Mădălin Ungureanu, a declarat că nu are banii pentru o asemenea investiție.

Oamenii din localitatea Bălești spun că maidanezii se înmulțesc pe zi ce trece și au propus autorităților locale măcar să-i sterilizeze pentru a reduce acest fenomen.

Primarul comunei Bălești spune că maidanezii sunt aduși din alte localități, în anumite intervale de ore. Cât despre serviciul de ecarisaj, Mădălin Ungureanu a precizat că a fost scos pentru a doua oară la licitație, însă nimeni nu este interesat de gestionarea câinilor fără stăpân din localitate.

Autoritățile locale spun că nu au fonduri pentru a înființa un padoc în localitate, iar problema trebuie gestionată de Consiliul Județean Gorj.

Mai mult, birocrația este una mare pentru a construi un padoc în localitate.

Majoritatea localităților din județ sunt împânzite de câini fără stăpân, iar autoritățile locale par depășite de acest fenonem alarmant.

Articole similare

Back to top button