Certificatul de viață, vital pentru pensionari
Certificatul de viață este un document important care poate părea simplu, dar are un rol crucial pentru mulți cetățeni, în special pentru cei care primesc pensii sau alte tipuri de beneficii sociale. Astfel, cetățenii trebuie să transmiă certificatul în termenul legal, în caz contrar, plata pensiei va fi suspendată începând cu luna următoare expirării termenului de 31 martie sau 30 septembrie. Dacă înainte acest certificat trebuia transmis doar o dată pe an acum trebuie trimis de două ori pe an, la datele specificate, pentru a se evita suspendarea plății pensiei. În aplicarea noii legi, primul certificat de viață trebuie transmis până la data de 30 septembrie 2024.
Certificatul de viață este un document oficial, care confirmă că o persoană este în viață la momentul emiterii. Acest document este utilizat în principal pentru a dovedi existența în viață a unei persoane care beneficiază de diverse drepturi sau beneficii financiare, cum ar fi pensiile sau alocațiile sociale. Bebenficiarii nerezidenți au obligația de a transmite semestrial certificatul de viața la Casa de Pensii.
Certificatul de viața trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu.
În plus, pentru a facilita procesul, certificatul de viață poate fi trimis fie prin poștă, fie online, dacă beneficiarul utilizează servicii electronice disponibile pentru acest tip de document. Această măsură ajută la menținerea unei gestionări eficiente a fondurilor de pensii și previne plățile nejustificate către persoane decedate.