Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

Centrul civic va fi modernizat

Consiliul Local Târgu Jiu a aprobat, în cadrul ședinței ce a avut loc în seara zilei de ieri, hotărârea privind indicatorii tehnico-economici pentru proiectul ce vizează modernizarea și reabilitarea centrului civic al municipiului Târgu Jiu. Inclus în acest centru este și zona protejată a Ansamblului Monumental „Calea Eroilor”.

Centrul civic din Târgu Jiu a mai fost modernizat în anul 2010, iar lucrarea a fost realizată de firma Polaris, însă în opinia primarului Marcel Romanescu decizia luată atunci de a renunța la granit și înlocuirea cu beton amprentat a fost „o greșeală care ne-a costat foarte scump”.

Betonul amprentat din zona centrală urmează să fie schimbat cu granit, deoarece în fiecare an, pavimentul se degradează și se exfoliază, ceea ce duce la costuri de întreținere ridicate.

Proiectul a fost aprobat în luna februarie, prin ordin de ministru, iar în prezent este în faza de avizare, fiind finanțat de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. Valoarea sa se ridică la aproximativ 5 milioane de euro.

Proiectul vizează schimbarea completă a înfățișării celei mai importante zone a orașului, mai exact se refac spațiile verzi, se reface finisajul fântânilor arteziene pentru a fi în concordanță cu aspectul centrului și se înlocuiesc stâlpii de iluminat stradal.

Investiția ar urma să fie realizată într-o perioadă de doi ani, iar proiectul este realizat de arhitectul Dorin Ștefan, cel care s-a ocupat și de proiectul de modernizare a Căii Eroilor.

Articole similare

Back to top button