Centre de vaccinare în Gorj
Județul Gorj va avea 20 de centre de vaccinare anti Covid-19 în mai multe localități. 7 orașe plus municipiul Târgu Jiu vor avea mai multe centre, iar alte 4 comune și-au amenajat deja spațiul.
În Târgu jiu vor fi avizate 4 centre, iar în Novaci, Bumbești Jiu, Târgu Cărbunești și Motru câte două. Tismana, Rovinari și Turceni vor avea câte un centru, iar restul vor fi amplasate în Bălești, Bîlteni, Stoina și Runcu.
Pe lângă acestea se va amenaja și un centru de vaccinare mobil. Acestea vor fi avizate de către Direcția de Sănătate Publică Gorj, conform legislației în vigoare. Racordarea la apă curentă și dotarea cu frigider sunt condiții esențiale pe care trebuie să le îndeplinească spațiile respective.
La Bîlteni, edilul spune că centrul este deja amenajat și dispune de toate utilitățile necesare. A fost renovat prin Compania Națională de Investiții acum câțiva ani, iar totul este pregătit pentru imunizarea populației.
La Runcu, Adi Câmpeanu spune că nu s-a discutat nimic și că nu știa că se va înființa un centru de vaccinare anti Covid-19. Dacă va fi anunțat, s-ar găsi totuși un loc pentru acesta.
Centrele de vaccinare vor avea un circuit funcțional din punct de vedere epidemiologic, cu o zonă inițială de triaj, o zonă de recepție, o zonă de așteptare, cabinete de vaccinare și zona post- vaccinală în care persoanele vaccinate vor fi supravegheate după vaccinare. Fiecare centru va avea între 1 și 6 cabinete de vaccinare.
Centrul mobil va fi destinat căminelor pentru îngrijirea persoanelor vârstnice și a celor cu dizabilități.