Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Cel mai lung val de frig din ultimii ani

După un șir de ierni foarte blânde, luna ianuarie ne-a adus unul dintre cele mai lungi valuri de frig din ultimii 10 ani. În unele zone, temperaturile au coborât sub pragul de minus 20 de grade. Aerul înghețat a cuprins România aproape imediat după Bobotează, aducând nopți geroase, cu minime sub -10°C în multe locuri din țară, dar și zile foarte reci, cu maxime sub pragul de îngheț.
Primul interval de ger a avut loc între 11 și 14 ianuarie. Temperaturile au fost deosebit de scăzute chiar și în vestul țării, unde astfel de episoade se produc mai rar. Cel mai frig a fost la Întorsura Buzăului, unde s-au atins -22,2°C, urmată de Văradia de Mureș cu -20,6°C.

Începând din weekend, de pe 16 ianuarie, o zonă vastă de înaltă presiune a acoperit toată jumătatea estică a Europei, inclusiv țara noastră. Vremea a devenit foarte calmă, dar și foarte rece, chiar și ziua. Regimul anticiclonic a favorizat răcirea puternică a aerului în nopțile calme și fără nori, și producerea inversiunilor de temperatură.

Cel mai frig a fost, după cum era de așteptat, în zonele depresionare din Carpații Orientali, chiar dacă aici minimele nu au fost atât de impresionante, raportat la potențialul acestor areale de a deveni adevărate „congelatoare” în unele ierni.

Chiar și așa, termometrele au arătat valori în jur de -20°C în depresiuni în mai multe nopți consecutive, valori apropiate fiind înregistrate, însă, și în unele zone mai joase din nordul și centrul Transilvaniei, Maramureș și nordul Moldovei.

Gerul ia o pauză în prezent, în urma avansului unor zone de joasă presiune dinspre sud și vest, care aduc cu ele un aer mult mai blând. În weekend și la începutul săptămânii viitoare este posibilă chiar o încălzire de amploare a vremii, cel puțin în unele regiuni. Cu toate acestea, aerul rece rămâne aproape de noi, așa că iarna adevărată se poate întoarce oricând.

Articole similare

Back to top button