Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Ceartă în autobuz: O femeie a fost lovită de soț chiar în mijlocul de transport în comun

La data de 2 septembrie 2025, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi prin apel direct de către o femeie, de 39 de ani, din Aninosa, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soț.

Din primele verificări efectuate de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești la fața locului, s-a stabilit faptul că în jurul orei 18:00, în timp ce femeia se afla într-un mijloc de transport în comun împreună cu soțul ei, de 46 de ani, acesta ar fi lovit-o cu cotul la nivelul feței.

Femeie nu prezenta leziuni vizibile și nu a solicitat un echipaj de ambulanță pentru acordarea îngrijirilor medicale.

A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, reieșind risc iminent, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Articole similare

Back to top button