Ce spun Miruță și Weber despre protestele care continuă
“Printre salariații din C.E.Oltenia nu toți ochii sunt închiși și nu toate gurile tac!
Așa sună ultima postare a lui Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, pe pagina sa de socializare. Așa cum s-a obișnuit, ziua de joi este ziua în care minerii și energeticienii protestează în vederea aplicării în totalitate a legii 197/2021 privind reducerea vârstei de pensionare pentru energeticieni.
Radu Miruță, deputatul USR Gorj, se află în asentimentul acestor oameni care de mai bine de un an de zile își strigă și își cer drepturile. Având în vedere și aplicarea legii 74, mai exact prin introducerea în cuprinsul legii a alineatului: “Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariații au desfășurat activități dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupa I și/sau grupa a II-a de muncă.” Protestele celor ce își desfășoară activitatea în sistemul energetic sunt în continuare justificate din punctul de vedere al deputatului USR, susținând că Legea 74 nu este altceva decât o minciună prin care Partidul Social Democrat a încercat să estompeze protestele.
Mihai Weber, președintele PSD Gorj, invitat în această seară la emisiunea “În Interes Public” difuzată la Gorj TV relatează cum această lege – legea 74 – a fost elaborată în baza discuțiilor purtate cu energeticienii, nemulțumirile apărând abia după ce legea a fost adoptată.