Ce se va întâmpla dacă nu va trece Legea pensiilor speciale
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, miercuri seară, la Antena 3, că nu se poate merge mai departe cu pensiile speciale, anunțând că, dacă va fi nevoie, va fi organizată o sesiune extraordinară a Parlamentului, în luna august, potrivit Agerpres.
„Chiar dacă nu va trece de Curtea Constituţională, am făcut un calendar întreg la grupurile parlamentare şi le-am explicat colegilor că va fi nevoie de o sesiune extraordinară, cred că în luna august. Am dreptul constituţional să fac, să mă adresez Curţii Constituţionale, fiind un lucru atât de important pentru România, de îndeplinit o reformă, astfel încât să putem depune cererea de plată numărul 3 (n.r. – din PNRR)”, a declarat Marcel Ciolacu. Social democratul a precizat că va face ca termenul „să fie unul mai rapid”, urmând ca la începutul lunii august să organizeze o sesiune extraordinară pentru a transpune ceea ce decide Curtea Constituțională.
„Nu putem merge mai departe cu pensiile speciale”, a transmis Marcel Ciolacu. Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 26 iulie sesizările ÎCCJ în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu şi a actului normativ privind creşterea vârstei de pensionare, au precizat, vineri, oficiali ai CCR.
Sursă: Libertatea.ro