Ce presupune Programul “Tomata”
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că au fost aprobate în Ședința de Guvern din data de 2 februarie 2022 două acte normative ce instituie o serie de măsuri de susținere financiară a legumicultorilor, pentru anul 2022. Este vorba despre hotărârea pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate și hotărârea pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”.
În ceea ce privește Programul „Tomata” și de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022, acesta are alocat un buget de 225 milioane de lei. Programul este împărțit în două cicluri de producție, iar tomatele pot fi cultivate în ambele cicluri.
Valoarea sprijinului este de 4000 euro/beneficiar pentru producțiile de tomate valorificate în perioada:
- 1 martie – 10 iunie (pentru ciclul I)
- 15 octombrie – 9 decembrie (pentru ciclul II)
La nivelul județului Gorj s-au înscris 16 fermieri, mai exact 9 persoane juridice și 7 persoane fizice.