Cazurile de rujeolă se înmulțesc
Cazurile de rujeolă se înmulțesc alarmant. România se află în plină epidemie, iar autoritățile fac un apel disperat către părinți pe care îi îndeamnă să își vaccineze copiii. La nivel național, în ultima săptămână, s-au înregistrat 459 de cazuri noi şi două decese. Și în Gorj au fost cazuri confirmate. În depozite sunt peste 1.400 de doze de vaccin, însă părinții sunt reticenți și nu își vaccinează copiii.
De la începutul anului și până în prezent, în Gorj s-au înregistrat mai multe cazuri de rujeolă. Autoritățile recomandă părinților să își vaccineze copiii, însă se lovesc de refuzul acestora.
Specialiștii recomandă părinților să nu îi ducă pe copii în colectivitate dacă au simptome de boală, ci să meargă de urgență la medicul de familie.
Epidemiologii atrag atenția că rujeola nu este doar o boală banală a copilăriei, ci este o afecțiune riscantă atât pentru copii, cât și pentru părinții nevaccinați. Pericolul de îmbolnăvire vine din faptul că rujeola este o boală infecțioasă extrem de contagioasă. În România, pe 5 decembrie 2024, a fost declarată epidemie de rujeolă.