Câștigătorii din Rovinari premiați
Cetățenii din orașul Rovinari sunt încurajați de autorități într-un mod inedit să își întrețină spațiile verzi din fața blocurilor. Recent, s-a desfășurat concursul „Un oraș verde: cea mai frumoasă grădină cu flori”, la care au participat zeci de locatari ai blocurilor din Rovinari. Cetățenii cu cele mai frumoase grădini au fost premiați cu o sumă consistentă de bani. Pentru primul loc s-a acordat suma de 2.000 de lei, iar 16 persoane care au primit mențiuni au primit suma de 400 de lei.
S-au stabilit câștigătorii concursului „Cea mai frumoasă grădină cu flori”, organizat la Rovinari. În acest mod, oamenii sunt încurajați să își îngrijească spațiile verzi din fața blocurilor.
Zeci de cetățeni au postat imagini din propriile grădini, iar grădina cu cele mai multe aprecieri a câștigat marele premiu. Toate persoanele care s-au înscris la concurs au fost premiate. Pentru primul loc s-a acordat suma de 2.000 de lei, iar 16 persoane care au primit mențiuni au fost premiate cu suma de 400 de lei.
Concursul a devenit deja o tradiție pentru rovinăreni și nu se oprește aici.