Casa Tineretului va fi modernizată

Casa Tineretului din Târgu Jiu va fi reabilitată. Proiectul a fost depus încă de anul trecut la Compania Națională de Investiții, iar acum se așteapă acordul pentru demararea lucărilor. Anunțul vine de la președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, care a precizat că modernizarea imobillului va începe, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
Președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, spune că documentația a fost înaintată Companiei Naționale de Investiții, prin care s-a obținut finanțarea și acum se așteaptă ordinul de începere a lucrărilor.
Proiectatul este din București, iar contractul a fost câștigat de un consorțiu de firme.
Valoarea proiectului se ridică la suma de 12, 7 milioane de lei.