Casa de Cultură, o pată pe obrazul autorităților
Autoritățile locale ridică din umeri când sunt întrebate despre Casa de Cultură din Târgu Jiu, care a devenit o ruină. Marcel Romanescu susține că amplasamentul a fost predat Companiei Naționale de Investiții și se fac demersuri pentru reabilitare. Numai că lucrările bat pasul pe loc, iar clădirea, care trebuia modernizată în urmă cu doi ani, a devenit acum adăpost pentru oamenii străzii.
Echipa Gorj Tv a prezentat imagini în exclusivitate din interiorul Casei de Cultură din Târgu Jiu, imagini care arată starea deplorabilă în care a ajuns clădirea. Oamenii și-au făcut cruce când au văzut că imobilul, odinioară emblema municipiului, a devenit acum adăpost pentru oamenii străzii.
Autoritățile locale se apără și spun că lucrările bat pasul pe loc deoarece costurile pentru reabilitarea clădirii au crescut.
Casa de Cultură a Sindicatelor din Târgu Jiu, aflată într-o stare avansată de degradare, a fost predată, în urmă cu un an, Companiei Naționale de Investiții, însă nici până acum nu a fost desemnat un constructor pentru modernizarea ei.