Carburanții s-au ieftinit din nou
Carburanții s-au ieftinit din nou, azi, pentru a 11-a oară la rând. Prețurile benzinei și motorinei coboară spre pragul de 7 lei pe litru. Așadar, azi, companiile petroliere au coborât prețul benzinei cu șase bani pe litru și pe cel al motorinei cu patru bani pe litru. Piața românească revine astfel la situația sa obișnuită, în care benzina este mai ieftină decât motorina – consumul de diesel este încă predominant la noi, producția celor trei rafinării nu îl acoperă, se și importă – după schimbarea care survenise acum o lună, când benzina devenise mai scumpă decât motorina.
Este a 11-a ieftinire consecutivă a carburanților, și a șaptea din luna mai.
Față de situația de acum o lună, ambii carburanți sunt mai ieftini cu 29 de bani pe litru. Indiferent de situația din piață, carburanții se vor scumpi peste o lună și o săptămână, pentru că, în acest an, acciza la carburanți crește în două etape, la 1 ianuarie și la 1 iulie.