Candidații PNL la parlamentare
Echipa Partidului Național Liberal vine în fața gorjenilor cu oameni care au făcut performanță în domeniile în care activează.
Lista pentru Camera Deputaților este deschisă de Ion Iordache, președinte al Partidului Național Liberal Gorj și parlamentar la primul mandat. Iordache s-a implicat activ în decizii destinate modernizării infrastructurii județului, atragerii de investiții și sprijinirii antreprenorilor locali. A inițiat 68 de proiecte legislative, dintre care 25 au fost deja promulgate ca legi. Rămâne în slujba comunității, candidând la Camera Deputaților, pentru a debloca o serie de proiecte legislative de care are nevoie județul nostru și ne cheamă pe toți să punem umărul, să decidem împreună viitorul aici, acasă, cu responsabilitate și drag de Gorj.
Poziția a doua de la Camera Deputaților este ocupată de Ioan Sîrbu – General Maior (r) al Armatei Române, profesor universitar doctor, membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România și medic specialist în implantologie orală, este o personalitate recunoscută pentru contribuțiile aduse la modernizarea sistemului medical și educațional din România. Acum își dorește să pună la dispoziția comunității întreaga sa experiență și abilitățile dobândite pentru repararea sistemului medical și educațional din județul nostru.
Pe locul trei la Camera Deputaților se află Liviu Cotojman, primarul de la Roșia de Amaradia. Alesul local are o experiență de 16 ani în administrația publică locală, a gestionat cu succes proiecte majore, transformând comuna Roșia de Amaradia, cea mai afectată localitate din Gorj de alunecări de teren, într-o comună modernă, europeană, în care se pune accent pe educație și dezvoltare durabilă.
Maria Moța se află și ea pe lista deputați. Activitatea pe care o desfășoară în cadrul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării o recomandă drept unul dintre cei mai competenți profesioniști din domeniu, în România. În calitate de secretar de stat în Ministerul Muncii, a jucat un rol esențial în procesul de integrare a României în Uniunea Europeană, contribuind la implementarea politicilor privind egalitatea de șanse.
Elena-Andrada Firan, candidează și ea la parlamentare. Este specialistă în audit financiar, angajată la una din cele mai mari companii de profil din lume, s-a întors acasă, în Gorj, după șapte ani petrecuți la București pentru a porni o afacere în domeniul ospitalității, alături de familie. Crede în șanse egale pentru toți și vrea să își folosească experiența acumulată în domeniul financiar pentru sprijinirea tinerilor antreprenori și stimularea inițiativelor locale.
Pe lista PNL Gorj la Camera Deputaților se află și Ionuț-Alin Cărăgui, fost handbalist de performanță și manager în domeniul vânzărilor și marketingului. Cărăgui a condus echipe de top cu care a obținut rezultate remarcabile la nivel național și este implicat activ în dezvoltarea comunității locale prin promovarea sportului și educației în rândul tinerilor. Recent a fost numit secretar de stat în Ministerul Energiei, funcție din care își propune să contribuie la diversificarea activității Complexului Energetic Oltenia, având soluții concrete pentru consolidarea sectorului energetic.
Și Ionel Burtea candidează la parlamentare, fiind unul dintre cei mai tineri candidați din țară. Este originar din Țicleni și a ajuns deja, la doar 28 ani, antreprenor recunoscut la nivel național pentru cultivarea și comercializarea fructelor de pădure, brand creat de la zero și introdus în marile lanțuri de magazine din România, are ca principal obiectiv atragerea fondurilor europene și sprijinirea inițiativelor locale pentru a crește investițiile făcute de gorjeni aici, acasă.
Lista pentru Senat este deschisă de Iulian-Vasile Popescu, președintele PNL Târgu Jiu. Antreprenor cu activitate de peste 20 de ani în domeniul IT și expertiză în consultanță pentru fonduri europene, este implicat activ în viața comunității, susținând proiecte civice, educaționale și culturale. Din calitatea de prefect al județului Gorj, a inițiat proiecte de impact pentru comunitate și a scos la lumină disfuncționalități grave ale unor instituții, demonstrând transparență și eficiență administrativă. Candidează la Senat cu dorința de a transforma Gorjul într-un județ model, unde economia și turismul prosperă, iar sănătatea și educația devin priorități reale.
Poziția a doua la Senat este ocupată de Robert-Dorin Filip, primarul din Rovinari. În 2016, când a câștigat pentru prima dată alegerile, Robert a devenit cel mai tânăr primar de oraș din România. În timp record, a transformat orașul Rovinari într-un centru atractiv pentru investiții majore, reușind să convingă companii internaționale să își dezvolte afacerile aici. Așa a creat mii de locuri de muncă și a făcut ca rata șomajului să fie astăzi aproape de zero. Acum, își propune să ducă această experiență la nivel național, candidând pentru a contribui la dezvoltarea județului nostru și a României.
Lista la Senat continua cu Adriana-Cristina Rădoi, inspector Școlar General Adjunct al județului Gorj, are peste 25 de ani de experiență în învățământ și este o susținătoare fermă a educației de calitate. A coordonat numeroase proiecte de modernizare a sistemului de învățământ, care astăzi au un impact pozitiv în procesul de învățare al elevilor din județul nostru. Promovează un sistem educațional inovator și sustenabil, conceput să ofere tinerilor din Gorj șanse reale de succes și dezvoltare aici, acasă.
Gigel Jianu, se află și el pe lista de la Senat. Primar al municipiului Motru în perioada 2016-2020 și fost director în cadrul Complexului Energetic Oltenia, are experiență în dezvoltarea comunităților locale și a sectorului energetic din Gorj. A inițiat proiecte importante pentru modernizarea infrastructurii din Motru, îmbunătățind serviciile publice, sistemului de sănătate, învățământului și serviciile sociale, iar prin această candidatură își propune să continue proiectele de investiții strategice pentru dezvoltarea județului nostru.
Liberalii vor ca Gorjul să devină cu adevărat acasă pentru generația viitoare, pentru gorjenii plecați să muncească în străinătate și pentru noi toți. Acesta este scopul principal al candidaților PNL Gorj care candidează la alegerile parlamentare.