Câmpu Mare- cel mai mare parc de panouri fotovoltaice din țară
Cel mai mare parc de panouri fotovoltaice se va construi în Câmpu Mare, sat ce ține de localitatea Scoarța. În această zonă, Consiliul Local al comunei Săcelu deține 3 terenuri ce măsoară 28, 59, respectiv 57 ha. În acest sens, primarul comunei Săcelu, Gheorghe Dumitrelea, a emis o hotărâre de consiliu local pentru scoaterea la concesiune a dreptului la superficie. Pe data de 15 iulie se va aproba procedura de concesionare, aceasta urmând să fie acordată investitorului ce va câștiga licitația pentru demararea acestui proiect. Conform analizei specialiștilor, acest câmp de panouri fotovoltaice va fi cel mai mare din țară.
Conform declarațiilor edilului, foarte multe societăți au solicitat predarea terenurilor respective în vederea construirii parcului de panouri fotovoltaice. Proiectul în sine este unul extrem de benefic, urmărindu-se atragerea de venituri bugetului local și crearea unor locuri de muncă.