Cal salvat de doi polițiști de la ordinea publică
Aseară, polițiști de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Narciselor, din localitate, au observat că un cal care era legat la căruță era răsturnat pe carosabil, fiind în stare de agonie.
Polițiștii Bordea Cristian și Gorjanu Narcis, în ajutorul cărora au venit și doi agenți de pază și protecție, care treceau prin zonă, au tăiat imediat căpăstrul calului și legăturile care-l țineau prins la pământ, de căruță și l-au eliberat.
Deși epuizat, calul și-a revenit în scurt timp, spre bucuria celor patru oameni de bine, care și-au început tura de noapte salvând viața unuia dintre cele mai frumoase și prietenoase animale.
Totodată, polițiștii și agenții de pază și protecție au eliberat partea carosabilă, trăgând căruța și fânul pe trotuar, pentru ca circulația în zona să se poată desfășura în condiții optime.
Partea a doua a poveștii constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat proprietarul atelajului hipo și au constatat că acesta ar fi fost implicat într-un eveniment rutier fără victime, doar cu pagube materiale, iar polițiștii rutieri au luat măsurile legale, solutionând evenimentul ca tamponare.
Polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au deplasat la fața locului în vederea luării măsurilor legale, precum și pentru examinarea și constatarea stării de sănătate a exemplarului cabalin.
În cauză nu s-a impus emiterea unui ordin de plasare în adăpost a animalului, acesta nemaifiind într-o stare de pericol și având în vedere că a fost dentificat proprietarul.
Biroul pentru Protecţia Animalelor aminteşte că, potrivit legii, deţinătorii de animale sunt obligaţi să le asigure acestora un adăpost corespunzător, hrană şi apă în cantităţi suficiente, precum şi posibilitatea de mişcare.
Nerespectarea acestor obligaţii constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei.