Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Cabinetul subprefectului a fost luat cu asalt

Cabinetul subprefectului județului Gorj, Iani Gârbaciu, a fost luat cu asalt.

,, Astăzi am avut prima zi de audiențe în calitate de subprefect, în cadrul Instituției Prefectului Gorj. Mă bucur că am putut sta de vorbă cu 9 cetățeni din 5 localități ale județului, fiecare venind cu probleme și solicitări importante. În timpul audiențelor, am demarat deja primele demersuri pentru soluționarea petițiilor, pentru că ne dorim ca fiecare sesizare să își găsească rezolvarea cât mai repede.

De asemenea, în această săptămână, pe lângă activitatea obișnuită din cadrul instituției, am dialogat cu zeci de cetățeni ai județului nostru, prin intermediul telefonului, al mail-ului sau față în față, chiar dacă nu a fost zi de audiență.

Atât eu, cât și colegii mei, suntem aici pentru a sprijini cetățenii și pentru a găsi împreună soluții la problemele comunității noastre. Vă încurajez să ne contactați atunci când aveți nevoie de sprijin!

Următoarea zi de audiențe va avea loc marți, 18 martie, de la ora 13:00, la sediul Instituției Prefectului Gorj.
Împreună, cu transparență, prin dialog, facem pași concreți pentru binele județului nostru!”, a transmis Iani Gârbaciu.

Articole similare

Back to top button