Burduja mizează pe sprijinul Dianei Buzoianu pentru hidrocentrale

Deputatul PNL Sebastian Burduja s-a declarat convins că actualul ministru al Mediului, Diana Buzoianu, va susține finalizarea proiectelor de hidrocentrale începute înainte de 1989. Declarația a fost făcută luni, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea moțiunii simple depuse de AUR împotriva ministrului Mediului.
Burduja a menționat că, deși moțiunea ‘Slăbirea securității energetice a României prin politici de mediu care obstrucționează punerea în funcțiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989’ vizează un membru al Guvernului, problema ridicată nu vizează Executivul. Totodată, fostul ministru al Energiei a acuzat unele asociații de mediu pentru blocarea investițiilor în hidrocentrale.
,,Securitatea energetică a țării ar trebui să fie un lucru de consens între noi, asupra căruia ne înțelegem. Nu a venit doamna ministru și nu a venit nimeni să modifice hotărârile CSAT. Prim-ministrul Ilie Bolojan, când era președinte interimar, m-a chemat în CSAT și am susținut un proiect pentru accelerarea investițiilor în hidrocentrale, pe care CSAT l-a și aprobat de principiu și sunt convins că îl vom vedea pus în operă. Problema acestor investiții se regăsește de multe ori în blocajele a una-două asociații de mediu. Dacă ați fost sau dacă veți merge la Răstolița sau la treapta Dumitra, care e terminată în proporție de 98%, ați vedea foarte clar necesitatea terminării acestor investiții’, a transmis Burduja.
Potrivit acestuia, finalizarea hidrocentralelor figurează în programul de guvernare. El s-a declarat convins că ministrul Mediului, Diana Buzoianu, va susține aceste investiții, la fel cum a făcut predecesorul ei, Mircea Fechet.
,,La Ministerul Mediului, Mircea Fechet, colegul meu, a avut foarte multe nopți nedormite, pentru ca împreună să putem relua aceste investiții, pentru că sunt 700 de megawați, pentru că sunt miliarde de euro pe care statul român i-a cheltuit, pentru că ariile naturale protejate au venit peste aceste investiții pornite de zeci de ani – cum se întâmplă și la Bumbești-Jiu, și la Răstolița, și în alte locuri – și pentru că, de multe ori, a aduce terenul în forma inițială ar fi mult mai nociv pentru mediu decât a finaliza doi, trei, zece sau douăzeci la sută’, a explicat Sebastian Burduja.
Deputatul s-a declarat convins că Diana Buzoianu va prezenta un calendar asumat pentru fiecare proiect în parte. Investițiile susțin dezvoltarea economică și securitatea energetică a românilor, a punctat el.
,,Cred că lucrurile acestea, dincolo de gesturi politice, de stridențe retorice, ar trebui să ne aducă împreună. Sunt convins că și doamna ministru Buzoianu va susține în continuare acest lucruri și va prezenta foarte clar, pe fiecare proiect în parte, un calendar asumat, cu pași asumați pentru terminarea avizării. Eu așa am lucrat cu domnul Fechet, care avea pe birou o planșă mare cu Răstolița, cu fiecare pas în parte. E adevărat, schema e complicată, ne-a arătat-o și doamna Buzoianu mai devreme. Dar, dacă te ții de reguli, de proceduri, de pași – și, credeți-mă, chiar ne-am ținut – aceste investiții trebuie terminate’, a spus deputatul PNL.


