Buget afectat din cauza gunoaielor

Fenomenul aruncării gunoiului la întâmplare ia amploare în Gorj. Drumarii continuă să strângă cantități impresioante de deșeuri din parcări, de pe marginea drumurilor naționale sau din șanțuri. Cum nimeni nu îi sancționează pe cei care aruncă gunoaie, angajații de la drumuri se plâng că, pe lângă faptul că sunt nevoiți să igienizeze zonele, costurile cu transportul deșeurilor sunt foarte mari. Practic, în loc să investească în infrastructură, sunt nevoiți să cheltuie bani pe colectarea și transportul gunoaielor.
Drumarii din Gorj se confruntă în continuare cu gunoaiele adunate din gospodării și abandonate pe marginea șoselelor. Ei spun totuși că găsesc mai puține PET-uri ceea ce înseamnă că efectele programului național de reciclare încep să se vadă .
Drumarii fac un apel la cetățeni și le transmit că strada nu este un tomberon.
Drumarii spun că instituțiile abilitate să aplice amenzi celor care aruncă gunoaie nu își fac treaba, ci, mai degrabă, îi somează pe ei să igienizeze zona, altfel riscă sancțiuni.
Cei care sunt prinși că abandonează deșeuri pe marginea drumului riscă amenzi usturătoare.