Bolojan, atac în plenul Senatului pe Mercosur

Premierul Ilie Bolojan a respins, luni, în plenul Senatului, criticile formulate prin moțiunea simplă privind acordul dintre Uniunea Europeană și țările Mercosur , acuzându-i pe semnatari că „sădesc spaime” și că fie nu înțeleg economia globală, fie induc deliberat în eroare opinia publică. Șeful Executivului a susținut că textul moțiunii se înscrie într-un tipar mai vechi de discurs politic, concentrat pe identificarea a ceea ce „nu este bine”, fără a oferi soluții alternative.
Bolojan a afirmat că una dintre premisele centrale ale moțiunii, potrivit căreia decizia privind Mercosur ar fi fost luată „în clandestinitate”, este falsă.
„Întreaga construcție a textului moțiunii pare să spună că semnatarii au aflat despre acest acord cu țările Mercosur abia atunci când Uniunea Europeană a anunțat încheierea negocierilor. Realitatea este că acest acord – unul dintre cele mai ample acorduri comerciale din lume – este în proces de negociere încă dinainte ca România să devină membră a Uniunii Europene”, a declarat premierul.
El a ironizat și formularea din moțiune potrivit căreia România ar fi „un biet vagon de marfă” tras de o „locomotivă europeană”, subliniind că, în trecut, România a avut un rol activ în procesul decizional european.
„Adevărul factual este acela că o vreme și noi am fost în cabina acestei locomotive”, a spus Bolojan.
Premierul a amintit că în 2019, când România a deținut președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, autoritățile de la București anunțau finalizarea negocierilor cu statele Mercosur.
„România a contribuit la pregătirea celor trei runde de negocieri care au avut loc pe parcursul jumătății de an în care am deținut președinția. Vorbim de ceva întâmplat în urmă cu șapte ani”, a subliniat el.
Moţiunea simplă privind Acordul Mercosur fost respinsă, luni, de plenul Senatului.
Moţiunea simplă a primit la vot, din 115 senatori prezenţi, 38 de voturi ”pentru”, 52 de voturi ”contra” şi 25 de abţineri.
Ministrul vizat de moţiunea simplă, Oana Țoiu, nu a fost prezentă la dezbateri, fiind plecată într-o vizită de lucru, la Londra.



