Blocurile pentru tineri vor fi gata în 2025
Termenul final al blocurilor pentru tineri care se construiesc în cartierul Narcise din municipiul Târgu Jiu este martie 2026, dar autoritățile locale speră ca lucrările să se termine și mai devreme, chiar în 2025. Peste 600 de apartamente vor fi să fie disponibile pentru tineri.
Termenul final al locuințelor pentru tineri este martie 2026, dar autoritățile locale speră ca lucrările să se termine și mai repede, respectiv până la sfârșitul anului viitor. Peste 600 de noi apartamente o să fie disponibile pentru persoanele tinere între 18 și 35 de ani. Aceste apartamente sunt adresate cetățenilor cu domiciliu în municipiu Târgu Jiu care nu au dobândit o locuință. Aceste dosare se pot depune și de cei care au viză de flotant pe raza municipiului Târgu Jiu.
Acest proiect este finanțat cu fonduri europene, iar primăria municipiului Târgu Jiu a pus la dispoziție terenul pe care au început lucrările de construcție.