Bilanț 2025. Cum a urcat Tribunalul Gorj în topul eficienței judiciare
Bilanț 2025. Cum a urcat Tribunalul Gorj în topul eficienței judiciare

Ședința de bilanț a evidențiat performanța Tribunalului Gorj în 2025. Instanța s-a situat pe locul 7 național la eficiență. Cu peste 73.900 de cauze gestionate și indicatori peste media țării, durata soluționării dosarelor și rata menținerii hotărârilor confirmă calitatea actului de justiție.
„La ședința de bilanț au participat: din partea Ministerului Justiției – domnul secretar general Ion Claudiu Teodorescu, din partea Curţii de Apel Craiova – doamna judecător Cristiana Tudor Olteanu, președinta Secţiei Penale, din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj – doamna procuror Ileana Enache, decanul Baroului Gorj – domnul avocat Constantin Groza, doamna Luminiţa Popescu – rectorul Universităţii “Constantin Brâncuşi”, domnul Ion Sorin Vezure – șef Serviciu Probațiune Gorj, domnul colonel Dragoş Ionel Popescu – inspector şef al I.J.J. ,,Tudor Vladimirescu” Gorj, judecătorii Tribunalului Gorj și ai Judecătoriilor Târgu Jiu, Târgu Cărbunești, Novaci și Motru. Domnul secretar general Ion Claudiu Teodorescu a transmis mesajul Ministrului Justiției, domnul Radu Marinescu”, se arată în comunicatul de presă transmis de Tribunalul Gorj.



