Biciclist rănit în trafic
În după-amiaza zilei de ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Bălești, în care a fost implicat un biciclist.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 55 de ani, din localitate, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe DN-67-Bălești, din direcția localității Târgu Jiu către Bălești, s-ar fi dezechilibrat și a căzut la nivelul solului.
În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului, care a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În urma testării biciclistului de către polițiști cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,71 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiindu-i totodată recoltate probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.