Beat la volan, a lovit intenționat o femeie pe trecerea de pietoni
În după-amiaza zilei de 7 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat, cu privire la faptul că în satul Florești, comuna Țânțăreni, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton, iar autoturismul implicat nu se mai află la fața locului.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din orașul Filiași, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe DC-50-Florești, a acroșat în mod intenționat o femeie, în vârstă de 31 de ani, din localitate, pe fondul unui conflict pe care l-a avut cu soțul acesteia.
Ulterior, bărbatul de 34 de ani a părăsit locul accidentului până la sosirea echipajului de poliție.
În urma accidentului a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Bărbatul de 34 de ani a fost identificat la scurt de timp de polițiști, care au stabilit faptul că are dreptul de a conduce suspendat și se afla sub influența băuturilor alcoolice, cu o concentrație de 0,62 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea sub influența băuturilor alcoolice, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
În noaptea de 7 spre 8 aprilie, a fost continuată urmărirea penală față de bărbatul în cauză, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și lovirea sau alte violențe, fiind luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.