ActualitateUltima ora
Băută, i-a înfipt foarfeca în spate unei tinere

O ceartă pornită pe fondul consumului de alcool s-a transformat într-un act de violență extremă. O femeie în stare de ebrietate a atacat o tânără cu o foarfecă, înfigându-i obiectul ascuțit în spate.
Incidentul s-a petrecut luni seară, într-un imobil din județul Gorj, unde mai multe persoane se aflau la un consum de băuturi alcoolice. Pe fondul unui conflict spontan, una dintre femei, în vârstă de 38 de ani, a luat o foarfecă și a lovit o altă femeie, de 25 de ani, în zona spatelui.
Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale. Din fericire, leziunile nu i-au pus viața în pericol.
Agresoarea a fost reținută pentru 24 de ore, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe.



