Bătută și cu cerceii luați
Aflându-se în Piața Centrală din municipiul Târgu Jiu alături de fostul concubin, o femeie din localitatea Mătăsari a fost supusă agresiunii fizice de către acesta, în baza unui conflict spontan. Pe lângă asta, bărbatul în vârstă de 49 de ani i-ar fi luat ulterior perechea de cercei pe care femeia o purta în momentul respectiv, o pereche de cercei de aur în valoare de 1000 lei. Fostul concubin al doamnei este din comuna Godinești și a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, bănuit de tâlhărie. Mai mult, polițiștii au emis și un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile împotriva acestuia, urmând să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.