Bătută de concubin

Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apelul 112 de o femeie de 38 de ani, din comuna Turburea, cu privire la faptul că ar avea un conflict cu concubinul său. Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului a reieșit faptul că femeia se afla la domiciliu a fost vizitată de concubinul ei de 33 de ani, din municipiul Buzău, iar pe fondul unui conflict spontan, acesta ar fi împins-o și ar fi exercitat acte de violență împotriva sa. Victima nu prezintă leziuni și nu solicită intervenția ambulanței pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. A fost completat formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care a rezultat risc iminent, fiind emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.