Bătaie între elevi la Târgu Jiu! Un adolescent a ajuns la spital

Un incident violent a avut loc astăzi în curtea Liceului Tehnologic „General Ioan Culcer” din Târgu Jiu. Doi elevi, de 16 și 17 ani, s-au luat la bătaie, iar conflictul a degenerat rapid.
Adolescentul de 16 ani a fost rănit la mână, după ce ar fi încercat să scoată un cuțit pentru a-și ataca adversarul. Tânărul a fost transportat de urgență la spital, unde a primit îngrijiri medicale.
Inspectoratul Școlar Județean Gorj a transmis că, în urma acestui incident, Comisia de combatere a violenței în mediul școlar va analiza cazul și va decide măsurile care se impun, în funcție de gravitatea faptelor. Totodată, ISJ a anunțat că va deschide o anchetă pentru a clarifica împrejurările producerii altercației.
Poliția a fost, de asemenea, sesizată și urmează să stabilească cine se face vinovat pentru cele întâmplate.
,,În urma incidentului dintre doi elevi de 16, respectiv 17 ani, ce a avut loc în perimetrul Liceului Tehnologic „General Ioan Culcer” din Târgu Jiu, comisia de combatere a violenței în mediul școlar va dispune cercetarea situației și luarea măsurilor ce se impun – în funcție de gravitatea faptelor comise.
În paralel, Inspectoratul Școlar Județean Gorj va demara o anchetă pentru cercetarea incidentului petrecut astăzi.”, a transmis ISJ Gorj.


