Bărbat din Jupânești, reținut după o bătaie pe o uliță din sat

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Jupânești, județul Gorj, a fost reținut de polițiști după ce ar fi bătut cu pumnii și picioarele un localnic de 29 de ani, chiar în toiul nopții.
„La data de 19 mai 2026, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat, de 35 de ani, din comuna Jupânești, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 9 mai 2026, în jurul orei 02:20, în timp ce se afla pe o uliță adiacentă drumului județean DJ 661, din satul Jupânești, bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra unui alt bărbat, de 29 de ani, din aceeași localitate, lovindu-l cu pumnii și picioarele în zona capului.
În urma agresiunii, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Față de persoana bănuită de săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale și măsura reținerii pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale.”, a transmis IPJ Gorj.



