Bănuit de șantaj, prins în flagrant de polițiști
La data de 28 iulie, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 32 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, bănuit de săvârșirea infracțiunii de șantaj.
În fapt, la aceeași dată, o femeie de 37 de ani a sesizat Poliția Municipiului Târgu-Jiu, cu privire la faptul că de aproximativ două săptămâni, fostul concubin o șantajează, solicitându-i suma de 8000 lei, în caz contrar urmând să recurgă la acte de violență atât împotriva sa, cât și împotriva membrilor de familie ai acesteia.
Pentru probarea activității infracționale a bărbatului, polițiștii Biroului de Investigații Criminale cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, au organizat un flagrant, surprinzandu-l pe bănuit în timp ce primea suma de 8000 lei de la persoana vătămată.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere legală.