Banța: ,, Brâncuși nu e mobilier urban”

Victor Banța, fostul prefect al județului Gorj, a reacționat după anunțul autorităților locale din Târgu Jiu privind mutarea statuii lui Constantin Brâncuși. Într-o conferință de presă susținută astăzi, reprezentanții Primăriei au declarat că monumentul, amplasat până acum în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, va fi relocat în fața sediului instituției. Victor Banța critică decizia municipalității și afirmă că „Brâncuși nu este trofeul niciunui primar”.
,,Brâncuși nu e mobilier urban! Conform datelor oficiale, statuia-monument dedicată lui Constantin Brâncuși, realizată de sculptorul Ion Irimescu, a fost dezvelită în anul 1976, în fața Casei de Cultură din Târgu Jiu.
Azi, niște „vremelnici” de la Primăria Târgu Jiu au decis, fără deazbatere publică și fără scrupule, că statuia lui Brâncuși trebuie mutată chiar în fața Primăriei !
Serios? Brâncuși, în fața birourilor, printre parcări și ședințe administrative
O spun răspicat: Brâncuși nu e trofeul niciunui primar!
Nu e decor de campanie, nu e simbol de pus în fața instituției ca să dea bine la poze.
A fost și rămâne sculptorul libertății, omul care a dus România în lume prin artă, nu prin autorizații și comunicate.
Mutarea asta nu e „punere în valoare”, ci o profanare urbană.
𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐯𝐫𝐞𝐭̦𝐢 𝐬𝐚̆-𝐥 𝐜𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢 𝐩𝐞 𝐁𝐫𝐚̂𝐧𝐜𝐮𝐬̦𝐢, 𝐥𝐚̆𝐬𝐚𝐭̦𝐢-𝐥 𝐚𝐜𝐨𝐥𝐨 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐞:
𝐢̂𝐧 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢, 𝐧𝐮 𝐢̂𝐧 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐏𝐮𝐭𝐞𝐫𝐢𝐢.”, a transmis Victor Banța.


