Bani pentru relansarea economică. Microîntreprinderile revin la taxare de 1%

Ministrul Finanţelor a declarat că Programul de relansare economică va funcționa până în anul 2032, va include o serie de scheme de susţinere a antreprenorilor și că va avea fonduri de aproximativ 5 miliarde de euro.
Ministrul a subliniat că este la fel de adevărat că această schemă este deschisă inclusiv investitorilor din România.
„Nu este doar centrată pe investitori străini. Şi investitorii autohtoni pot să aplice la această schemă”, a mai precizat Alexandru Nazare.
”Acordăm finanţari pentru zona industrială, acolo unde România are o problemă de deficit de balanţă comercială, acolo unde importăm foarte mult şi exportăm foarte puţin. Spre exemplu, în zona de procesare”, a explicat el.
Ministrul a mai afirmat că va fi prioritizată zona de resurse minerale, în special mineralele critice.
„Vorbim de cupru, de grafen, de minerale importante asupra cărora atenţia în lume a devenit mult mai mare”, a spus el.
Potrivit ministrului Nazare, acest program de relansare este gândit până în anul 2032 şi include o serie de scheme de susţinere a antreprenorilor.



