Bani pentru parcuri fotovoltaice în Gorj

,,Ieri am bătut la Ministerul Energiei recordul pentru numărul de contracte semnate pentru parcuri fotovoltaice în peste 100 de comunități din întreaga țară! Alte zeci de milioane de euro, în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile, merg către comunitățile locale din România. Continuăm finanțarea acelor proiecte care permit instituțiilor publice locale să tindă către autonomie energetică, să își reducă facturile, să economisească resurse importante pentru investiții de interes direct pentru comunitățile locale.
Am semnat, la Ministerul Energiei, alte 105 contracte de finanțare pentru investiții în capacități de producere a energiei regenerabile destinate autoconsumului instituțiilor publice, în valoare totală de aproximativ 167,5 milioane lei (33,7 milioane euro), din care finanțarea din fonduri europene se ridică la 143,3 milioane lei (28,8 milioane euro).
Noile contracte vor fi implementate în județele Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea.
Până în prezent, din acest apel al Fondului pentru Modernizare, avem semnate 633 de contracte de finanțare, cu o valoare totală de aproape 1,7 miliarde lei (339 milioane euro), din care 1,46 miliarde lei (294 milioane euro) sunt fonduri nerambursabile. Aceste investiții permit localităților și instituțiilor publice să își reducă semnificativ costurile cu energia, în unele cazuri chiar și cu 70%, ceea ce este enorm.
În timp ce suveranismul închipuit debitează enormități și teorii ale conspirației despre Uniunea Europeană, în lumea reală comunitățile din România se dezvoltă cu bani europeni. De la marile orașe la micile comunități, România și românii profită de statutul pe care îl avem de 18 ani de membru al Uniunii Europene, parte a unui club care dorește dezvoltare, care pune pe masă resurse pentru creștere, care ajută țara noastră și pe români să lase în urmă un trecut al sărăciei, al beznei și al lipsei de libertăți.
După cum am mai spus – principala armă împotriva propagandei este realitatea, rezultatele, oportunitățile și resursele reale la care avem acces acum. Și așa mergem înainte. Înainte, împreună!”, a precizat Sebastian Burduja.