Bani mai mulți pentru parlamentari
Aleşii vor primi mai mulţi bani pe perioada vacanţei parlamentare. Este vorba despre majorarea sumei destinate birourilor parlamentare, care va junge chiar şi la 25.000 de lei în cazul şefilor Parlamentului. Conducerile Camerei Deputaţilor şi Senatului vor să plafoneze suma la nivelul celei din prezent, adică la valoarea de 10.000 de lei. Pentru acest lucru este nevoie, însă, de modificarea legii, lucru care nu se poate face decât în următoarea sesiune parlamentară.
De la 1 iulie parlamentarii primesc o indemnizaţie mai mare, cuprinsă între 13.000 de lei şi aproximativ 16.700 de lei. Prin urmare, creşte şi suma forfetară de la aproximativ 10.000 de lei la 25.000 de lei, în cazul şefilor Senatului şi Camerei Deputaţilor. De asemenea, şi sumele acordate pentru cazare se majorează, de la 4.000 de lei la peste 6.500 de lei.