Băiețelul de șase ani rămâne în grija statului
Instanța de judecată s-a pronunțat în cazul celor trei frați din Dănciulești care au ajuns în grija statului după ce unul din ei a fost trimis în Germania în circumstanțe încă neclare.
Părinţii din Gorj care şi-ar fi vândut băiatul de 6 ani, în Germania, pentru 1.000 de euro, îşi vor copiii înapoi. Familia a dat în judecată Protecţia Copilului pentru a-i recupera. De când copilul a fost adus înapoi în ţară de la cetăţeanul german, el şi fraţii lui, de 3 şi 8 ani, sunt în grija unui asistent maternal. Părinții spun că au început să-și renoveze locuința. Au schimbat câteva geamuri și uși, în speranța că le-ar putea asigura copiilor condiții decente de trai. Tatăl copiilor a declarat chiar că este dispus să-i lase în plasament, dar nu în grijă statului, ci în grija fiicei sale care are 21 de ani, este căsătorită, locuiește în același sat și ar avea condiții mai bune pentru cei trei frați. Însă judecătorii au stabilit că frații să rămână în continuare în grija asistenților maternali deși familia a cerut să-i ia acasă. Cei trei frați de trei, șase și opt ani vor rămâne la asistenții maternali care au grijă de ei încă de când au fost luați de acasă. Instanța a respins cererea formulate de avocatul familiei care a transmis că-și dorește să preia copiii. De asemenea, a fost respinsă și solicitarea de a-i da în plasament ficei mai mari din prima căsătorie a tatălui. Copiii, sunt în continuare consiliați de către psihologi. Ei au fost preluați de Protecția Copilului după ce băiețelul de șase ani a ajuns în Germania, în condiții neclare.