Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

Aviz pentru tichetele CEO

Vești importante pentru angajații Complexului Energetic Oltenia. Memorandumul privind acordarea tichetelor de masă a primit aviz favorabil de la Ministerul Finanțelor și urmează să fie discutat în ședința de Guvern.

Președintele Sindicatul Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe, a anunțat că documentul care vizează tichetele de masă pentru salariații Complexul Energetic Oltenia a primit aviz pozitiv din partea Ministerului Finanțelor Publice. Potrivit liderului sindical, discuțiile au avut loc miercuri, iar reprezentanții ministerului au confirmat că memorandumul a fost aprobat din punct de vedere financiar.

„Am discutat cu reprezentanții Ministerului Finanțelor și mi-au transmis că a fost dat aviz pozitiv pentru acest memorandum. Am vorbit și la Secretariatul General al Guvernului României și urmează să fie introdus pe ordinea de zi în ședința de joi. Din toate discuțiile pe care le-am purtat a reieșit faptul că nu vor exista probleme, iar minerii și energeticienii își vor păstra acest drept”, a declarat Gabriel Căldărușe.

Documentul urmează să fie analizat în ședința de Guvern de astăzi. Dacă va fi aprobat, angajații Complexului Energetic Oltenia își vor păstra tichetele de masă, un beneficiu considerat important pentru veniturile lor lunare.

Reprezentanții sindicatului spun că vor urmări în continuare parcursul documentului pentru a se asigura că drepturile salariaților sunt respectate.

Articole similare

Back to top button