Autoturism incendiat în Târgu Jiu
Mașina unui afacerist a fost incendiată, seara trecuta, chiar în curtea casei sale. Incidentul s-a petrecut pe strada Siretului din Municipiul Târgu Jiu, iar la fața locului au fost solicitate mai multe echipaje ale ISU Gorj. Potrivit unor surse, mașina afaceristului a fost stropită cu benzină, după care, persoane încă necunoscute, au pus foc.
Flăcările s-au extins și la fațada vilei afaceristului. La fața locului, polițiștii și pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului.
In cauză, polițiștii au intocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii faptei de distrugere prin incendiare.
Polițiștii încearcă acum să îl găsească pe cel care a incendiat mașina afaceristului. Până la această oră, piromanul nu a fost identificat.