Autoritățile se mobilizează pentru furtună! Gorjul sub COD PORTOCALIU de vreme rea
Autoritățile sunt în alertă! Meteorologii avertizează că ne-am putea confrunta cu una dintre cele mai violente furtuni. Așa că toate instituţiile statului se mobilizează.
Va ploua în câteva ore cât pentru o lună întreagă, avertizează meteorologii. Situația se va agrava treptat începând de sâmbătă după-amiază și va culmina luni. De sâmbătă dimineață, ploile vor începe în vestul țării (Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și Oltenia), iar până luni dimineață, întreg teritoriul României va fi traversat de un front atmosferic rece. Acesta va aduce nu doar ploi abundente, ci și o scădere accentuată a temperaturilor, anunță meteorologii, care au emis mai multe avertizări de vreme rea, inclusiv un cod portocaliu de ploi torențiale pentru județul Gorj.
În fața unor pericole majore, autoritățile au hotărât suplimentarea forțelor de intervenție în mai multe zone în țară, pregătirea buldozerelor și excavatoarelor, dar și întărirea unor baraje și diguri. Persoanele vulnerabile din zonele vizate de furtuni ar putea fi evacuate.