Aurelian Șuță s-a stins din viață
Unul dintre cei mai apreciați caricaturiști români a murit sâmbătă în urma infectării cu noul coronavirus. Aurelian Șuță s-a stins din viață în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu.
ȘAI, așa cum își semna creațiile, a ajuns la spital în urmă cu aproximativ două săptămâni. I s-a făcut rău, iar familia a chemat de urgență ambulanța. În urma testării, Șuță a fost depistat pozitiv COVID-19. S-a simțit apoi mai bine și a ținut să transmită optimismul său și prietenilor, printr-o postare pe pagina sa de socializare.
Sunt viu…aparatul minte! O fi defect! –scria artistul pe 23 octombrie.
Sute de prieteni i-au urat atunci însănătoșire grabnică. Acum toți aceștia își exprimă durerea și regretul. Actorul Marian Negrescu a postat o caricatură semnată ȘAI, alături de mesajul său pentru marele artist.
Lumea lui Relu era o lume ideala.Ne-a scos pe toti din cenusiul lumii noastre si ne-a aratat cum ar trebui sa fim: fericiti in fiecare clipa. Aratam toti stramb in desenele lui si asta ne facea sa radem…Radeam de noi,radeam de ceilalti,radeam de moarte… (…)Asa ca, Prietene, am sa zambesc mereu cand ma voi gandi la tine;stiu ca si tu faci asta pe acolo, prin nemurire…
Aurelian Șuță a desenat chiar și de pe patul de spital. Acesta i-a dat o replică lui Dan Bittman care susținea că infecția cu noul coronavirus nu este chiar atât de periculoasă.
Direcția de Sănătate Publică Gorj a raportat că suferea de afecțiuni pulmonare și hepatice. Însă ar mai fi putut trăi cu ele dacă infecția cu noul coronavirus nu i-ar fi grăbit sfârșitul.
Aurelian Șuță a lucrat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj de unde s-a pensionat în urmă cu doar câțiva ani. Era cel care realiza portretele robot și i-a ajutat pe colegii săi în mii de anchete. Șeful Inspectoratului de Poliție Județean a transmis și el condolanțe printr-un mesaj pe Facebook.
Artistul Aurelian Șuță, s-a născut în Bumbești Jiu, Gorj, la 22 septembrie 1965. A avut o pretigioasă carieră artistică națională și internațională fiind absolvent al Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Licențiat în Arte Vizuale al Universității de Vest din Timișoara-Facultatea de Arte Vizuale și Design, membru al UAP din România .
Artist prolific, implicat cultural și civic în viața cetății, în care Brâncuși a lăsat capodopera creației sale, Aurelian Șuță ȘAI a desfășurat o susținută carieră artistică, excelând în genul caricaturii ca formă de artă sub toate aspectele ei, realizând numeroase proiecte personale, fiind recunoscut ca un important creator al artelor vizuale, fiindu-i acordate premii și distincții în domeniul artistic, apreciat de colegii de breaslă și public, iubit și admirat de concetățeni dar și de publicul pe care l-a captivat în numeroasele expoziții de grup sau personale din țară și din afara ei.
Ultima expoziție personală a avut loc la Muzeul Județean Gorj “Alexandru Ștefulescu” în data de 13 Octombrie 2020, unde Relu, așa cum îl cunoșteau toți admiratorii, apropiații și colegii artiști , a încântat publicul cu creația sa și căldura personală inconfundabilă !
Cunoscutul artist a fost înmormântat astăzi în cimitirul Bisericii Vechi din Lemn din satul Stolojani. Din cauza restricțiilor impuse de pademie, doar 8 persoane au putut participa la înhumarea caricaturistului. Drum lin, maestre!